Alternativa moderna, sanatoasa, ecologica si economica la scutecele de unica folosinta

duminică, 20 mai 2012

BumGenius Freetime


BumGenius a lansat un nou model de scutec AIO (all-in-one). El se numeste Freetime. Eu sunt foarte incantata de acest model, ca de altfel de toata gama de scutece de la BumGenius.

BumGenius Pocket
Pana recent am folosit doar varianta cu buzunar. Nu am avut probleme cu acest scutec, prin urmare l-am folosit cu incredere mai ales noaptea, dar si ziua. Are inserturi din microfibra, absoarbe bine, este lat intre picioare, insa moale si se aseaza foarte bine, fara sa jeneze. Nu prea am ce sa-i reprosez, decat poate faptul ca in timp inserturile devin gri, insa fara a "stirbi" din calitatea scutecului sau din puterea de absorbtie. Pe mine nu m-a deranjat acest aspect.

BumGenius Organic AIO
Nu am folosit acest scutec, doar l-am vazut. Exteriorul are aproximativ aceeasi forma ca toate scutecele BumGenius, insa in interior este captusit cu un bumbac organic foarte moale, si inca un insert din acelasi bumbac este cusut pe deasupra, la capatul din fata si la cel din spate. Presupun ca se usuca mai greu (ca toate scutecele AIO cusute, de altfel), insa avantajul este materialul natural la contactul cu pielea bebelusului.

BumGenius Freetime
Este tot un scutec AIO, insa are o conceptie diferita. Este captusit cu material stay dry, in interior are cusut un strat de microfibra, iar in spate si in fata sunt cusute 2 inserturi care se intalnesc si se suprapun la mijloc. Ele sunt din microfibra in 2 straturi plus material stay dry deasupra. inserturile se pot indoi in diferite feluri pentru a crea un strat mai gros acolo unde este necesar (in fata pentru baietei sau la mijloc pentru fetite). Se usuca mult mai repede decat alte scutece all-in-one deoarece nu are multe straturi suprapuse. Este foarte usor de folosit pentru ca nu trebuie sa-i faci nimic, doar sa-l pui pe copil. Nu trebuie sa aranjezi inserturi in buzunar sau materialul din interior pentru a sta bine. Inserturile fiind gata cusute se aseaza parca de la sine unul peste altul. Fiind late si oarecum scurte, nu se deplaseaza de la locul lor in timpul purtarii. Culorile sunt foarte dragute (ca la toata gama), eu mi-am ales un albastru-verzui foarte simpatic denumit Mirror. Inchiderea in talie se face cu capse. L-am folosit atat noaptea cat si ziua fara accidente, dar e drept ca nici copilul nu bause multe lichide. :)
Rezumand, iata calitatile scutecului Freetime:
- nu este voluminos si se aseaza bine
- foarte usor de folosit
- uscare rapida
- potrivit si pentru noapte si pentru zi
- 13 culori simpatice
- inchidere cu capse
- elastice blande dar eficiente, nu lasa urme pe piele, nici nu permit scurgeri
- marime unica (one size) 4-16 kg
Dezavantaje sau puncte slabe nu i-am gasit, asadar il recomand cu incredere, fiind unul din scutecele mele preferate. Se gaseste la Wrapmama's Shop.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu